|
|
|
Ion Agron Aţi încercat prin vremuri sǎ vǎ creaţi probleme Sǎ credeţi cǎ pǎmântul în drumul sǎu ceresc Se plimbǎ fǎrǎ noimǎ cu haru-i pǎmântesc Ducându-ne cu sine pe cǎi bune sau rele Pe care mult prea sfinţii de mult ni-l hǎrǎzesc. Când cei de sus, se pare ca n-au avut de-ales Au acceptat, în fine, ca toate se-nvârtesc Pǎmânt şi Lunǎ, stele, planete ş-alte cele Quasari şi stele negre, vedeţi, aşa sǎ fie Mişcare permanentǎ în astǎ galaxie. Şi-au fost prin vremuri scurse destule sacrificii Arderi pe rug şi alte modele de suplicii Dar Galilei pulseazǎ prin vreme dând de veste Cǎ chiar de n-ar vrea nimeni Pǎmântul se-nvârteşte Se-nvârte-n cǎutarea rǎspunsului suprem De-i viaţa pentru oameni, cinstire sau blestem. Rǎspunde Carul mare şi Steaua cea polarǎ Cǎ-s mai bǎtrâne-n spaţiul ce Terra-l înconjoarǎ Cǎ n-au avut prilejul sǎ fie locuite De fiinte cerebrale şi alte vietaţi Şi cǎ privind Pǎmântul, ele-l privesc ca morţi. Neptun şi Pluto, chiar Uranus Privesc cu jind din colţul galaxiei la Terra cea albastrǎ Şi cu simţirea rece, cuprinşi de dor de viaţǎ Se-ntreabǎ în tǎcere; -De ce-i aşa fierbinte? Ce se întâmplǎ-ntrânsa? E doar o nebunie? E foc de artificii sau numai o prostie? Se-ntreabǎ constelaţii, planete şi quasari Voi staţi cuminţi în jilţuri, comozi şi solitari Visaţi rachete purtǎtoare şi vreţi cu-ncǎpǎţânarea asta Sǎ faceţi pace-n galaxia noastrǎ ? Deschideţi ochii cât mai este vreme Priviţi la Terra care azi se teme Şi cǎutaţi deplinǎ liberare De zeci de mii ogive nucleare Ogive ce ne poartǎ-n veşnicie Lipsind Pǎmântul şi intreaga galaxie De unica şi sfânta OMENIE. |