|
|
Ion
Agron
LACRIMA DE TIMP.
Clipă,
lacrimă de timp
Pe a vremilor
oglindă
Martoră la
tot şi toate
Luneci veşnic
din clepsidră.
Prin al
vieţii labirint .
Steaua vremii care
vine
Umbra vieţii
care trece
Eşti al
veşniciei nimb.
Veşnic
renăscând din moarte
Eşti resort
fără regres
Tu eşti
cărămidă-n zid
Erelor din univers
Ce le-nchizi sau
le deschizi
Ca-n spirala
vieţii care
Naşte
din spermatozoizi
Clipă ,lacrimă de timp
Bate ceasul din
perete
Mersul tău
cel maiestuos
Zile trec pe
îndelete
Anii curg încet,
sfios
Ş-astfel pe a
vremii undă.
Timpul
clipele-şi preumblă
Fiind veşnic
trecătoare
Pe a timpului
oglindă.
In oglinda vremii
scurse
Când privesc îmi
dai fiori
Arătându-mi
că în viaţă
Suntem simpli
meteori
Gânduri ,fapte sau
durere
Ce nu-s scrise-n
nici o carte
Te-au făcut
fără de vrere
Martoră la
tot şi toate.
Ah, dac-aş
avea putere
Să te-opresc
acum din drum
Să-mplinesc a
firii vrere
Viaţa s-o
lungesc oricum.
Ori ce-aş
face, ori ce- aş cere
Tu ,mereu ,ca o
perfidă
Lacrimă de
timp, prin vreme
Luneci veşnic
din clepsidră.
Fără
popas pe vre-un liman
Clădeşti
al veşniciei sens
Tu suitor de timp
în an
Pe Terra şi
în Univers.
Cu zurgălăii
tăi de-argint
Pe toate
le-nsoţeşti curgând
Şi eşti
mereu neobosită
Prin al
vieţii labirint.
În lumea cea
nemărginită
Cu mersul
hotărât şi sacadat
Vesteşti
viaţa care se-nfiripă
Din oul
proaspăt fecundat.
Ş-astfel
vestind cum se cuvine
Tu, clipă, de
pe-a ta orbită
Porţi
hotărâtă azi cu tine
Steaua vremii care
vine.
Martoră la
tot şi toate
Ne petreci din
viaţă-n moarte
Ne conduci
făr-de cuvânt
Şi curgem
toţi ca slova-n vânt
Cât suntem pe
acest pământ.
Dar veşnic cu
simţirea-ţi rece
Eşti ,lacrimă
de timp ,prin veacuri
Umbra vremii care
trece.
Ca-ntr-un poem
fără sfârşit
Renaşti mereu
pe mai departe
Şi eşti
fluidă-n infinit
Curgând ca sângele
prin vine.
Eşti solul
care-a fost şi vine
Clădind al
timpului corimb
Deşi ne
războim cu tine
Tu eşti al
veşniciei nimb.
Tu eşti al
veşniciei nimb
Umbra vremii care
trece
Steaua vremii care
vine
Prin al
vieţii labirint
Luneci veşnic
din clepsidră
Martoră la
tot şi toate
Pe a vremilor
oglindă
Clipă,
lacrimă de timp.
9 ianuarie 1985
BLESTEMUL
Ce-i oare azi
blestemul, te-ntrebi aşa deodată
Când vrei să
ai în toate la fapte şi răsplată
Când mergi
semeţ –nainte sfidînd
nimicnicia
Când crezi că
nu-i posibil să-ţi calce omenia
Aici, ori unde-n
ţară ,la noi în România.
Blestemul e
urmarea tăcerii ce prin vreme
Urmează cu
credinţă tot ce apare-n drum
Blestem e
mătrăguna ce s-a hrănit cu miere
Şi floarea
ce-n stamine perfidă poartă scrum
Şi
seamănă-n stupină un gust amar de fiere.
Blestem e
aşteptarea la căpătâi de drum
În ceasuri de
restrişte strigând a răzbunare
Blestemul e
urmarea speranţei trecătoare
Ce-a apărut
odată făr-de a fi nicicum
Când toate-au fost
promise în surle de fanfare
Dar se
surpară totuşi ca un castel de fum.
Blestemu-i
disperarea ce-apare în frânghie
La cel ce din
speranţă şi-a făurit un vis
E răzbunarea
celui ce a ajuns proscris
Când a văzut
,in fine ,că tot ce-a fost să fie
Nu e nici cum, în
vreme , supremul paradis.
15
decembrie1984
Renaşti din
nou elan , renaşti dorinţă
Din balta
pocăinţei ce te-a cuprins în drum
Renaşti acum
şi-ncearcă să ieşi din neputinţă
Să
reclădeşti ,ce alţii ,nu au putut nicicum.
Şi elixirul
vieţii să-l sorbi până la fund
Hrănindu-te
din seva ce veşnic ne-mpresoară
Adună azi în
tine tot ce aveai de mult
Elanul
tinereţii, voinţa cea sprinţară.
30 decembrie l984
OMĂT
Omăt-cădere
nesfârşită
De fulgi monocromaţi, eteric fermi
Azi monoton te
cerni dintr-o clepsidră
Negativând
perseverent ai vremii termi.
Ne-mbraci în haine
şi cojoace
Ce le priveam
cândva într-un dispreţ
Deşi le
îmbrăcam doar la soroace
Azi toate-s
la-nălţime şi la preţ.
18 ianuarie 1985
DEDICAŢIE
Ai apărut din
umbre de milenii
Acum când
certitudini nu prea avem de-ales
Când toţi
dorim şi vrem să credem
C-ar fi un
răsărit de cânt în vers.
Umblăm cu
toţi pe drumuri fără formă
Şi
cercetăm vestigii fără sens
Certificând prin
stiluri pluriforme
Simboluri
fără definire-n univers.
Nu m-ai crezut
şi m-ai purtat prin vreme
Prin fapte şi
trăiri ce-n val m-au dus
Ai încercat
să dovedeşti pe semne
Că tot ce am
făcut te-a indispus
Convins am fost
şi sunt şi astăzi
În tot ce am
făcut e răsărit, nicicum apus.
15
februarie l975
PRIMAVARA
Afară ninge,
ninge cu petale
Sub cer de-azur cu
–n soare arzător
Şi simt
aprinsă în limpedea culoare
Renaşterea
naturii din tainicul fior.
E ceasul devenirii
,când totu-i numai dor
Când urcă
seva vieţii către soare
Când hora de
petale în nupţial sobor
Serbează
infinite perechi de miri în floare.
Prin unde de polen
şi de nectar
Imensă
bucurie cuprinde-ntreaga zare
Zglobiu zefirul
poartă cu sufletu-i sprinţar
Confetele de
nuntă în drumul spre altare.
Imens covor de
viaţă într-un cleştar de rouă
Smaraldul
clorofilei s-aşterne peste dealuri
Şi soarele
îmbracă, de nuntă, haină nouă
Iar Bratia renaşte în unda dintre maluri.
Renaştere e-n
toate şi-n tot ce ne-nconjoară
Renaştere-n
simţire şi-n dragostea sprinţară
Pe căile urcânde în ciclica spirală
Pe
care azi păşeşte stăpână primăvara.
5 martie 1985
RECICLARE
Că
viaţa-i umbră şi e vis o spune popa
Că noi
trăim ca-n paradis greşind cu fapta sau cu vorba
Dar că-s
păcate-n paradis n-a zis nici cine
Şi nu va zice
chiar de se cuvine
De s-ar întoarce
cei care-au plecat
Nu cred că ar
răspunde răspicat
Că doar ce au
lăsat a fost păcat
Şi cred
că ar dori pe Terra să revină
Pentru reciclat.
16 noiembrie1985
CREZ
Eşti tot în
ce am vrut să cred
Că totul
fi-va şi mai bine
Ai zis să nu
mai cred
Că totu-i o
prostie
Şi-aşa a
fost de fel.
Când, totuşi,
încercai să cred
În tot şi
toate că e bine
Deşi spuneai
că nu e bine
Eu n-am crezut
şi mi-e ruşine
C-aşa a fost
de fel.
Şi am pornit
convins pe calea
Ce sufletul cu
fapta mi-o susţine
Deşi credeai
cândva că nu e bine
Prin ce-am
făcut trecând prin vreme
Îţi spun acum
decis că niciodată
N-o să
te-acopăr de ruşine.
11 iunie l986
ÎMPLINIRE
În avalanşa tremurîndă de ritmuri de can-can
Se zbat
dezlănţuite în unduiri lombare
În umbre de neoane cu clipociri sprinţare
Sclipiri de sânge
tânăr pulsând prin mădulare
Ce proslăvesc
vigoarea crescândă an de an.
Stingher în
colţ de sală ,privesc timid ,discret
Şi-ncerc
chemând din vreme ,din unde de uitare
Să readuc în
minte vioara solitară
Ce ne-ndemna cu
râvnă pe când cătam cărare
Să mergem
împreună ,viaţa luând-o n piept.
Îmi amintesc de
valsul cu Dunărea albastră
De fluierul cu
care chemam noi fluturaşul
Cu triluri tremurânde pe când urcam imaşul
Visând că
fi-va mâine şi satul ca oraşul
Ş-astfel mai
bună fi-va viaţa noastră.
Acum după
decenii rodirea tinereţii
Prin cele patru
stele gingaşe şi plăpânde
Ne-arată
împlinirea ce n-o speram niciunde
Iar noi trăim
prin ele precum apa prin unde
Şi ne vedem
prin vreme împlinirea vieţii.
21 iulie 1983
MEDITAŢIE LA
CAIETUL MIHAELEI
Privind azi la
copertă ,gândeam la Mihaela
La zaruri
multiforme cu cifre şi buline
Când răsfoia
discretă în matematici fine
Să
scoată dintre file o teoremă Ceva.
În umbre de istorii ascunşi stau cam sfios
Pitagora şi Simson c-un Menelau-sfătos
Chiar şi un
mare Stewart ce râde copios
De Ptolemeu ce şade ascuns în
colţ de filă
Văzând cum te
îndeamnă să fugi de o idilă
Cu un Seneca
,idol, care prin senectute
Tot
seamănă prin vorbe fugire de virtute
Îmi zic
cu-ngrijorare sfidând a mea tăcere
Mi-ar da dreptate Euler de-aş arăta în carte
Că 5 şi
8 şi 27 au în cerc putere
Chiar dacă
sunt pe zaruri figurate.
16 iulie 1984
TE-AI DUS……
Te-ai dus şi
soarele din cer
Nu-şi va
vărsa de-acum văpaia
Să lumineze
calea ta
Să-ţi
scalde în adânc ,odaia.
Te-ai dus şi
stele aurii
Atunci când luna
ceru-şi plimbă
Nu-ţi vor mai
fi în seri de mai
Pentru
simţirea ta oglinda.
Te-ai dus pe calea
depărtării
Ce drumul
vieţii ţi-a închis
Dând glas iubirii
prin durere
Te-ai dus cu totul
,ca un vis .
29 martie 198o
NU POT SĂ
CRED ÎN VORBE
Nu pot să
cred în vorbe
Şi fapte ce
nu îs
Precum nicicum în
umbra
Acelui ce s-a dus
Minune-i ce apare
Nicicând ce a
apus.
De mult avui
prilejul
Din ce-am
văzut în lume
S -ascult tăcut nădejdea
Că totul
fi-va bine
Când tot şi
toate zilnic
Trozneau
din rădăcine.
Ei ,bine ,azi
sfârşitul
Se pare c-a venit
Că şi
micimea poate
Să aibă
un sfârşit.
Nu poţi
să crezi în vorbe
Doar fapte ce nu
îs.
Nu poţi
să crezi în umbre
Şi dacă
vrei aievea să crezi
Eşti tot un
dus.
Viaţa-şi
urmă cursul
Dar
tu eşti un apus.
11 iunie1989
APUS
Prin peri
cărunţi ,pe lună plină
Priveam distrat
apusul vieţii mele
Şi nu doream
la rădăcină
Să fie
urmă de suspină.
Cândva aveam la
braţ nevasta
Cu fetele şi
cu feciorul
Dar sincer nu
visam năpasta
Ce vieţi-mi
da-va cu piciorul.
Şi nici acum cînd coasa morţii
În blonda-i
haină milenară
S-a hotărât
să mă conducă
Pe
holda stearpă selenară.
Mă simt
de-acum prin constelaţii
Privind
nepăsător micimea voastră
Care
vă-mpiedică în lume
Să mai
puteţi trăi ca fraţii.
11
iunie 1984